5 lucruri pe care organizațiile ar trebui să le aibă în vedere în alegerea unui software de elearning

Un studiu recent realizat de către LinkedIn, 9 din 10 companii oferă oportunități de elearning pentru angajații lor.

Tot mai multe organizații adoptă un software de elearning deoarece acesta le ajută în livrarea conținutului educațional către angajați.

Conținutul educațional poate fi dedicat introducerii noilor angajați în companie și totodată are ca obiectiv familiarizarea acestora cu organizația.

Un alt beneficiu al unui software elearning poate fi completarea cursurilor obligatorii de conformitate, pe care fiecare angajat trebuie să le parcurgă în primele  luni de la angajare. Urmărirea completării acestor traininguri și parcurgerea  lor este realizată cu ușurință printr-un software elearning care raportează progresul fiecărui angajat.

Iată 5 lucruri pe care trebuie să le ai în vedere atunci când alegi un software de elearning:

Crearea de cursuri

Este important ca un software elearning sa ofere posibitatea de a integra și crea cursuri noi. În acest fel, trainerii care se ocupă de materialele educaționale, pot edita și publica cursuri relevante pentru cursanții lor.

Funcționalitatea de personalizare are și ea un avantaj în retenția cursanților și încurajarea lor de a finaliza cursurile începute.

Instrumente de evaluare

Evaluarea este necesară pentru a se asigura asimilarea informațiilor oferite. În decizia de alegere a unui software elearning este important de urmat și acest aspect. Simpla trecere prin informații nu este suficientă pentru  însușirea noțiunilor teoretice.

Prin intrumentele de evaluare potrivite se poate urmări cu ușurință nivelul de cunoștințe al cursanților. În plus, ajută la găsirea punctelor slabe și a domeniilor unde angajații întâmpină dificultăți.

Gamificare

O funcționalitate ce imbunătățește semnificativ un software elearning este gamificarea.

Încorporarea elementelor de joc în procesul de învățare îmbunătățește experiența de învățare și crește rata implicării utilizatorilor. Prin introducerea elementelor interactive, cum ar fi câștigarea de puncte, recompense și crearea de clasamente, utilizatorii sunt mai motivați să își finalizeze modulele de învățare.

Compatibilitate mobilă

O altă funcționalitate care este importantă pentru un software elearning este compatibilitatea acestuia cu dispozitivele mobile. Conform Statista, peste 60% din traficul de internet vine de pe dispozitivele mobile. Compatibilitatea mobilă permite utilizatorilor să acceseze cursurile oricând, de oriunde. În acest fel, cursanții pot parcurge cursurile, citi feedback-ul sau rezolva teste de pe orice device. Conceptele cheie pot fi revizuite oricând de pe telefonul mobil.

Raportare și analiză

Un software elearning ce oferă raporte instantaneu din aplicație pe baza progresului utilizatorilor este esențial. În acest fel, trainerul poate analiza oricând performanța și ratele de finalizare pentru cursurile de pe platformă.

Prin analizarea informațiilor, se pot urmări progresele utilizatorilor și modulele unde aceștia întâmpină dificultăți. În plus, poate oferi trainerilor informații valoroase despre tendințele de învățare, aceștia putând să își adapteze strategia de învățare pentru a bifa cât mai multe din interesele utilizatorilor.

Dezvoltă-ți oamenii și business-ul cu ajutorul platformei mindclass, care oferă o experiență completă de e-learning.

mindclass este un produs software dezvoltat de către htss care ajută organizațiile să livreze conținut și să gestioneze procesele de învățare online. Acesta oferă un portal și o bibliotecă de peste 650 de cursuri online cu un catalog de avatare personalizabile care pot preda cursurile în peste 30 de limbi profesioniștilor din orice industrie și studenților din instituțiile de învățământ.

Mai mult, mindclass permite accesul la mai multe forme sau modele de învățare, inclusiv căi de învățare, săli de clasă virtuale, evaluări și certificări.

Hai să discutăm

5 trenduri pentru cursuri de elearning în 2023

Conform Research.com, numărul utilizatorilor de cursuri elearning a trecut la nivel global de 70 de milioane.

Noile tehnologii au contribuit la creșterea accesibilității utilizatorilor la acest tip de cursuri.

Platformele de elearning reușesc prin flexibilitate și prin oferirea unor biblioteci bogate de cursuri să atragă utilizatorii și să îi ajute să învețe mai ușor și mai rapid față de un sistem tradițional.

Utilizatorii parcurg cursurile în propriul stil. Aceștia regăsesc pe platformele de elearning diverse funcționalități, menite să îi atragă și să îi motiveze pentru a-și atinge obiectivele de învățare.

Iată mai jos 5 trenduri care sunt tot mai întâlnite pe platformele ce oferă cursuri elearning:

Personalizare

Personalizarea permite crearea unei experiențe de învățare unice care se adresează nevoilor și obiectivelor specifice ale unui individ. Acest lucru îi ajută pe utilizatorii care folosesc cursuri elearning pentru a se specializa într-un domeniu, mai degrabă decât asupra a ceea ce este predat într-o manieră universală și generalistă.

Există câteva tipuri de personalizări care sunt tot mai întalnite pe platformele ce oferă cursuri e-learning:

Personalizarea mediului de învățare

Aceasta constă în schimbarea aspectului vizual al platformei. Utilizatorul își poate alege fontul, culoarea sau fundalul platformei pe care își petrece timp învățând.

Personalizarea notificărilor

În momentul înregistrării, platforma de e-learning preia numele utilizatorului și îl folosește pentru a se adresa direct către el pe parcursul cursurilor sau pentru a-i trimite notificări personalizate.

Personalizarea obiectivelor de învățare

Fiecare utilizator are nevoi unice de la platforma de e-learning pe care o folosește. Dacă acesta își dorește o specializare pentru un anumit post sau o anumită industrie, platforma îi va recomanda conținut specific acestei nevoi de învățare.

Experiențele de învățare personalizate sunt mai atractive, deoarece le permit utilizatorilor să vadă relevanța și importanța materialului parcurs în dezvoltarea profesională sau personală. Acest lucru duce la niveluri mai ridicate de motivație și angajament, ceea ce poate îmbunătăți rezultatele învățării.

Gamificarea

Utilizarea elementelor de joc în cursurile de e-learning devine tot mai populară, făcând procesul de învățare mai atractiv și mai interactiv.

Rata de completare pentru cursuri elearning este mai mare atunci când sunt folosite elemente de gamificare. Atunci când utilizatorii sunt implicați în mod activ în procesul de învățare, este mai probabil să rețină informațiile pe care le-au învățat.

Iată câteva elemente de gamificare ce reușesc să atragă utilizatorii în procesul de învățare:

Colectarea de puncte

Punctele cresc motivația prin faptul că le oferă utilizatorilor un sentiment de realizare și de progres. Utilizatorii primesc puncte pentru îndeplinirea sarcinilor sau trecerea probelor de verificare. Punctele pot stimula și un sentiment de competiție în rândul utilizatorilor, încurajându-i să parcurgă mai multe cursuri pentru a obține cele mai mari punctaje.

Crearea de clasamente

Un clasament activează un sentiment de competiție între utilizatori, încurajându-i să obțină mai mai multe puncte și să concureze între ei pentru a obține scorurile cele mai mari. Acest lucru duce la creșterea motivației și a implicării în procesul de învățare.

Oferirea de insigne

După terminarea unui modul de învățare, utilizatorii primesc insigne. Acestea pot fi adăugate pe profilul personal și oferă un sentiment de recunoaștere a meritelor. Insignele servesc ca o formă de feedback și motivație pentru utilizatori. Aceștia pot vedea ce cursuri elearning au terminat și pot compara progresul lor cu cel al colegilor.

Suport multilingv

Materialele educaționale oferite prin cursuri elearning sunt parcurse mai ușor de către utilizatori atunci când acestea sunt traduse într-o limbă nativă. În acest fel, orice barieră de învățare este ridicată, iar teoria și procesele sunt ușor de reținut.

În cadrul unei companii există și angajați care vorbesc mai multe limbi. Însă, organizația trebuie să se asigure că poate oferi cursuri elearning ușor de înțeles și parcurs și pentru cei care au dificultăți în înțelegerea altor limbi străine.

Creșterea ratelor de implicare și de finalizare

Materialele de curs sunt mai ușor de înțeles în limba maternă. Oferirea posibilității de a alege limba în care este parcurs materialul educațional reprezintă un factor de motivare pentru utilizator. În acest fel, barierele de traducere care împiedicau înțelegerea corectă a teoriilor și proceselor este ridicată.

Inteligența artificială

Inteligența artificială este mult mai des întâlnită în platformele de e-learning. Aceasta colectează date și folosind algoritmi inteligenți îmbunătățește recomandările oferite utilizatorilor.

Algoritmii de Inteligență Artificială care stau în spatele platformelor de e-learning analizează stilul de învățare al fiecărui utilizator. Pe baza intereselor acestuia, algoritmii găsesc punctele forte sau punctele slabe și oferă utilizatorului un traseu personalizat de învățare.

Crearea de conținut folosind inteligența artificială

Algoritmii de inteligență artificială pot fi utilizați pentru a crea conținut educațional și evaluări noi, inclusiv teste, exerciții și alte materiale personalizate și adaptative. În acest fel, este eficientizat timpul pe care organizațiile îl dedică dezvoltării materialelor de pe platformă.

Realitatea virtuală

Datorită noilor tehnologii, realitatea virtuală este din ce în ce mai accesibilă. Mediile interactive și imersive pe care le poți crea sau experimenta au ajutat această tehnologie să capete tot mai multă atenție din partea utilizatorilor.

Crearea de simulări 360

Realitatea virtuală poate ajuta o platformă de cursuri elearning prin crearea unor medii de învățare captivante și interactive. Acestea pot simula chiar și situații din viața reală. Prin această copiere a realitătii, utilizatorii pot beneficia de o învățare practică și pot înțelege concepte complexe într-un mod mai atractiv.

O dată ce utilizatorul intră într-un mediu creat prin realitate virtuală, își poate aplica cunoștințele și parcurge scenarii ca în viața reală. Avantajul este lipsa pericolului care poate apărea în urma unei greșeli sau erori. Tocmai de aceea, pentru unele meserii, acest tip de învățare oferă cea mai bună metodă practică de a aplica cunoștințe. Simularea poate începe de la început de câte ori este nevoie.

Viitorul trendurilor pentru cursuri de elearning

Toate aceste trenduri au scopul final să ajute utilizatorul în finalizarea modulelor de învățare.

Creșterea accesibilității acestor tehnologii au jucat un rol important în adoptarea lor de către platformele de elearning. Implementarea lor este făcută pentru a reuși să capteze utilizatorii și să le ușureze drumul parcurs prin noțiuni teoretice complexe sau practice.

mindclass este un produs software dezvoltat de htss care ajută organizațiile să livreze conținut și să gestioneze procesele de învățare online. Acesta oferă un portal și o bibliotecă de peste 600 de cursuri online cu un catalog de avatare personalizabile care pot preda cursurile în peste 30 de limbi profesioniștilor din orice industrie și studenților din instituțiile de învățământ.

Mai mult, mindclass permite accesul la mai multe forme sau modele de învățare, inclusiv căi de învățare, săli de clasă virtuale, evaluări și certificări.

Dezvoltă-ți oamenii și business-ul cu ajutorul platformei mindclass, care oferă o experiență completă de e-learning. Încearcă mindclass gratuit!